Un articol minunat de Andrei Crăciun.
Cei care au trăit deja sfârşitul lumii, şi în Germania nazistă, şi în Uniunea Sovietică, şi-au amintit: acolo, lângă moarte, omul fie se întoarce la animal, fie se ridică prin dragoste.
Helena şi Franz
Ştiţi ce înseamnă Auschwitz, cunoaşteţi anatomia urii pe care o cuprinde acest cuvânt care ar putea ţine loc de sinonim morţii în toate dicţionarele lumii. Rândurile care urmează nu sunt un omagiu patetic adus credinţei că iubirea poate totul, fiindcă nu poate. Rândurile care urmează spun o poveste de dragoste. Faceţi cunoştinţă cu Helena Citronova(foto). Această femeie fusese aleasă să moară devreme, dar a murit târziu, în 2005, bătrână, dar încă foarte frumoasă. A ajuns până la urmă în Ţara Făgăduinţei.
Diavolul sau poate un înger
Inima unei femei este un cufăr de secrete, scriu scenariştii peliculelor romantice, şi poate că au dreptate. Şi iat-o pe Helena Citronova, bătrână, dar încă foarte frumoasă, împăcată cu viaţa şi cu moartea, cum îşi deschide inima. Laurence Rees, jurnalistul BBC care şi-a dedicat deceniile sale memoriei altora, a ascultat, a notat şi a înţeles: iubirea s-a strecurat, diavolul ştie cum, sau poate doar un înger al lui Dumnezeu ştie cum, şi la Auschwitz.
Mai exact: trenul Helenei Citronova, evreică din Slovacia, a oprit în gara Iadului în martie 1942. Mai făceau oamenii dragoste în martie, în război? Helena Citronova îi explică limpede lui Laurence Rees ce a fost viaţa ei la început la Auschwitz: „o istorie a foamei şi a abuzului”.
O zi în „Canada”
Exista chiar şi acolo o zonă mai liberă, o speranţă de viaţă – sectorul acela se numea „Canada”. Cine ajungea în „Canada” muncea mai puţin (tria bunurile noilor sosiţi) şi mânca mai bine. Femeilor care lucrau în „Canada” li se permitea să îşi păstreze hainele şi – un lux între acele orori – nu erau rase pe cap. O altă evreică din Slovacia i-a oferit Helenei Citronova rochia cu dungi a unei prizoniere care tocmai murise, o femeie care lucrase în „Canada”. Viaţa Helenei Citronova ca „intrusă” în „Canada” n-a durat decât o zi. A fost prinsă şi ameninţată că va fi trimisă la un detaşament disciplinar, la muncă. Numai că ziua aceea era chiar ziua de naştere a unui SS-ist, Herr Franz Wunsch. Helena Citronova a fost aleasă să îi cânte ceva, fiindcă ştia limba germană. Iată: „Colegele m-au silit să cânt. Aşa că am cântat pentru Wunsch, cu capul plecat – nu puteam să mă uit la uniforma sa. Plângeam când cântam şi, pe neaşteptate, când am terminat de cântat l-am auzit spunând «Bitte». Pe un ton scăzut, mi-a cerut să cânt din nou… Iar fetele mi-au spus: «Cântă, cântă – poate-ţi va permite să rămâi aici!». Aşa că am cântat din nou, un cântec în limba germană pe care îl învăţasem la şcoală. Atunci m-a remarcat, atunci s-a îndrăgostit de mine”.
Acolo era mai mult
Franz Wunsch a salvat-o de detaşamentul disciplinar, şi tot el a început să facă toate acele gesturi pe care le fac bărbaţii îndrăgostiţi. I-a trimis cutii cu prăjituri, i-a scris pe bileţele pe care scria ca un tăntălău, ca un nebun: „M-am îndrăgostit de tine”. Helena Citronova: „Mă simţeam îngrozitor, mă gândeam că mai bine ar fi să mor decât să am o relaţie cu un SS-ist”.
Tinerii din ziua de azi nu ştiu cum era. Înfruntă şi ei pericolele lor, nu spunem că nu le înfruntă, globalizarea îi duce în toate părţile pământului, aşază, nu de puţine ori, continente şi oceane între ei. Dar ca un SS-ist să se îndrăgostească de o evreică – aşa ceva era peste poate! Şi câte nu a făcut Franz Wunsch, aşa SS-ist, aşa îndrăgostit cum era! Când sora Helenei, Rozinca, a ajuns şi ea la Auschwitz, Wunsch a intrat în crematoriu după ea. Copiii Rozincăi nu au putut fi salvaţi, dar oricum, ea, sora Helenei, a trăit – salvată de un SS-ist. „Pe măsură ce trecea timpul, începusem într-adevăr să-l iubesc. Îşi riscase viaţa pentru mine de mai multe ori”, povesteşte Helena Citronova. Şi dacă vă gândiţi că această dragoste s-a întrupat, vă înşelaţi. Au fost doar priviri pe furiş, vorbe aruncate, riscante bileţele de amor, cum sunt, adesea, în iubirile care nu se împlinesc. Numai că acolo era mai mult, acolo era Auschwitz. Când s-a aflat de sentimentele lor, şi Helena şi Franz au negat totul. Ea ar fi urmat să moară, el şi-ar fi pierdut cariera, sau poate mai mult, poate totul. Totuşi, chiar şi aşa, strict supravegheat, Wunsch a continuat să le protejeze pe Helena şi Rozinca până când Auschwitz-ul s-a terminat.
Cuvintele de la sfârşitul războaielor
Ar fi frumos să scriu acum că au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, dar nu au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. Iubirea dintre Franz Wunsch şi Helena Citronova nu a supravieţuit Auschwitz-ului. Când lagărul a fost eliberat, Franz a făcut ultimul gest – le-a oferit surorilor perechi de ghete pentru marşul ce avea să vină. I-a spus Helenei că va fi trimis pe front, şi i-a lăsat adresa mamei sale din Viena. Cunoaşteţi foile acelea de hârtie de la sfârşitul războaielor. Dar Helena Citronova nu s-a dus niciodată la Viena. A rupt acea hârtie, chiar dacă i-a spus lui Laurence Rees – şi trecuseră decenii de atunci, şi inima femeii e un cufăr de secrete – că l-a iubit pe Franz Wunsch.
Continuarea aici: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dragoste-sex-auschwitz-gulag
Like this:
Be the first to like this post.
